Mesaj tulburător pentru salvarea copiilor familiei Smicală

Mesaj tulburător pentru salvarea copiilor familiei Smicală

18:05 04.01.2018
0

Cazul copiilor familiei Smicală continuă să țină atenția opiniei publice românești, Platforma Împreună, o structură asociativă a peste 1.000 de ONG-uri din România adresând un apel disperat pentru ca autoritățile din România să intervină.

Distribuie articol

Scrisoarea deschisă:

Domnului Preşedinte al României

Klaus Werner Iohannis

Domnului Prim-ministru al României

Mihai Tudose

Domnului Preşedinte al Camerei Deputaţilor

Liviu Dragnea

Domnului Preşedinte al Senatului

Călin Popescu Tăriceanu

Platforma civică ÎMPREUNĂ - cea mai largă și profundă formă de unitate a societății civile din România compusă din peste 1000 de ong-uri și intelectuali din tot spațiul românesc - vă scrie în numele solidarităţii cu familia dr. Camelia Smicală care trece de doi ani prin drama sfâșietoare a despărțirii copiilor de mama lor.

Scrisoarea noastră are ca scop solicitarea către dumneavoastră de a transmite un puternic mesaj de solidaritate și sprijin mult ȋncercatei familii.

Vă solicităm aceasta întrucât societatea civilă romȃnească – dar, în mod similar, niciuna din instituțiile înalte cărora ne adresăm prin prezenta scrisoare – nu poate rămȃne nepăsătoare la suferințele conaționalilor săi aflați departe de țară, în speță doi copii nevinovați și o mamă disperată.

Faptul că această tortură sufletească neȋntreruptă se petrece ȋn zilele noastre, ȋntr-o țară care este dată drept model de civilizație vestică, Finlanda, pare neverosimil: ȋn vara lui 2016, doi copii minori sunt smulși de lȃngă mama lor care este țintuită la pămȃnt de doi agenți de la protecția copilului și duși la două centre SEPARATE de plasament. Motivul? Se pare că mama, doctor Camelia Smicală, ȋi iubea „prea mult” pe Mihai și Maria!

Răpirea micuților și rănirea mamei disperate care ȋncerca să-și apere copiii de agenți, au fost urmate de: refuzul inițial al autorităților de a-i ține ȋmpreună pe copii, acordarea orelor de vizită mamei ȋn intervale imposibile, adică ȋn timpul orelor de lucru, condamnarea mamei la 6 luni de ȋnchisoare cu suspendare pentru ofensa adusă autorităților finlandeze care veniseră să îi ia copiii, tȃrȃrea ȋn procese interminabile a mamei și scoaterea casei ei la mezat, pe motiv că a rănit unul dintre agenții care i-au rupt două coaste și răpit copiii, refuzul autorităților de a-i incredința pe copii rudelor de sȃnge, ȋncercarea constantă de blocare a accesului autorităților romȃne și diplomaților la copii sau ȋn sălile de judecată unde se desfășurau procesele, iar lista continuă.

Toate acestea au fost și sunt ȋn continuare practicate în numele „interesului suprem al copilului”! Probabil că tot ȋn numele acestui interes au fost ȋncălcate flagrant și Convenția ONU privind Drepturile Copilului și Declarația Universală a Drepturilor Omului, prin separarea copiilor de mamă ȋmpotriva voinței acestora, prin neacordarea dreptului copiilor de a ȋntreține relații personale și contacte directe cu mama lor, sau prin nerespectarea intimității lor – toate ȋntrevederile copiilor cu mama fiind ȋngăduite numai sub strictă supraveghere.

Platforma Civică ÎMPREUNĂ dezaprobă ȋn termenii cei mai duri atitudinea ostilă manifestată de autoritățile finlandeze ȋmpotriva cetățenilor romȃni doctor Camelia Smicală, Mihai si Maria Smicală, cheamă la solidaritate şi acţiune concretă toate organizațiile guvernamentale şi nonguvernamentale ȋndrituite să apere drepturile cetățenilor, să se mobilizeze și să acționeze imediat ȋn sprijinul celor trei și nu ȋn ultimul rȃnd, face apel la Președintele țării – Klaus Werner Iohannis, la Primul Ministru – Mihai Tudose, la preşedintele Camerei Deputaţilor şi la preşedintele Senatului României să intervină personal şi instituţional pentru soluționarea imediată a situației dramatice și fără precedent ȋn care se află familia Smicală.

România este peste tot unde cetăţenii României se află şi au nevoie de apărarea drepturilor şi demnităţii lor. Familia dr. Camelia Smicală are nevoie de întreaga noastră atenţie, de întregul nostru sprijin şi de rugăciunile noastre pentru reunirea lor cât mai curând. Dumnezeu să-i ocrotească!

Platforma civică ÎMPREUNĂ


CNL Redacție

CNL Redacție

Craiova Newsletter

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă